Zodia Cancerului. Jurnal 2012–2015 – Radu Vancu

0
(0)

Zodia Cancerului. Jurnal 2012–2015 - Radu Vancu

„Jurnalul lui Radu Vancu este o aventura intelectuala in sine. Mi s-a intamplat rar sa citesc notatii atat de dense, atat de competente in zona culturala si atat de umane in cea emotionala. El confirma un scriitor polivalent, unul dintre cei mai moderni si mai atotcuprinzatori ai generatiei lui. Poet, universitar, activist cultural si civic, Radu Vancu pare unul dintre acei oameni carora nimic din ce-i uman (si post-uman) nu le e strain.“ (MIRCEA CARTARESCU)

„Daca inainte de acest jurnal era doar credinta, acum mi s-a transformat in convingere: poezia e un gen al biograficului – iar jurnalul e un gen al liricului. Tot ce e mai intens in noi intra aici. Iar aceasta intensitate face, exact ca-n poezie, o dubla miscare: pe de-o parte, ne falsifica viata, pe de alta, ii aduce adevarul decisiv. Din punctul acesta de vedere, mon semblable, mon frère, jurnalul acesta e doar un lung poem. Nici mai mult, nici mai putin de atat.“ (RADU VANCU)

RADU VANCU (n. 13 iulie 1978, Sibiu) a absolvit Facultatea de Litere a Universitatii „Lucian Blaga“ din Sibiu. Este conferentiar la aceeasi facultate si redactor la revistele Transilvania si Poesis international. Coordoneaza sectiunea literara a revistei Timpul. A tradus in romana din poezia lui Ezra Pound, William Butler Yeats (Editura Humanitas Fiction) si John Berryman (Casa de editura Max Blecher). A publicat mai multe antologii literare pe diverse teme, singur sau in colaborare cu Mircea Ivanescu, Claudiu Komartin ori Marius Chivu. A ingrijit editii din poezia lui Alexandru Macedonski si Alexandru Musina. Volume de poezie: Epistole pentru Camelia, Imago, 2002; Biographia litteraria, Vinea, 2006; Monstrul fericit, Cartier, 2009; Sebastian in vis, Tracus Arte, 2010; Amintiri pentru tatal meu, Vinea, 2010; Franghia inflorita, Casa de editura Max Blecher, 2012; 4 A. M. Cantosuri domestice, Casa de editura Max Blecher, 2015. Eseuri: Mircea Ivanescu: Poezia discretiei absolute, Vinea, 2007 (editie revazuta si adaugita, ART, 2015); Eminescu: Trei eseuri, InfoArt Media–Argonaut, 2011; Mistica poeziei: Lecturi in literatura contemporana, Muzeul Literaturii Romane, 2013; Poezie si individuatie, Tracus Arte, 2014; Romania vertebrata, Adenium, 2016. Dintre cartile lui, Franghia inflorita a fost tradusa in turca (Çiçek Açan Urgan, Yitik Ülke Yayınları, Istanbul, 2015), iar 4 A. M. Cantosuri domestice in maghiara (Hajnali négy. Házias cantók, Syllabux, Budapesta, 2016). La Humanitas a publicat volumele Elegie pentru uman. O critica a modernitatii poetice de la Pound la Cartarescu (2016) si Zodia Cancerului. Jurnal 2012-2015 (2017). Selectii din poemele lui au fost traduse in englez a, germana, franceza, suedeza, spaniola, italiana, flamanda, bulgara, sarba, maghiara, turca, greaca, rusa.


Autor: Radu Vancu
ISBN: 9789735057473
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2017Ediția: 1
Pagini: 348
Categoria: Beletristica

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.