Zilele dupa Oreste – Vitalie Ciobanu

0
(0)

Zilele dupa Oreste - Vitalie Ciobanu

Proza lui Vitalie Ciobanu reuneste o serie de personaje memorabile, in jurul carora se construiesc imagini alternative ale unor realitati istorice diverse: fost profesor de estetica, Oreste e un fel de tribun improvizat ale carui discursuri revoltate, indreptate impotriva politicii si lumii strambe de azi, magnetizeaza si intriga in acelasi timp; Radu Baltazar e un scriitor respins de editorul sau, care nimereste intr-o neasteptata conjunctura, alaturi de un sofer de taxi membru al unui serviciu de informatii, sau, cum se recomanda chiar el, „colectionar de secrete“; Justin, un tanar disparut misterios printr-un fel de falie temporala, cu prilejul unui festival din Germania. Fie ca sunt bine ancorate in lumea din jur sau se desprind de aceasta, virand intr-un fantastic difuz, textele contureaza microuniversuri de sine statatoare.

„Rascolind in sertarele in care-mi depozitam vechile incercari literare, in iatacul din casa parintilor mei de la tara, am gasit cateva pagini care se voisera o nuvela, dar nu depasisera faza unui exercitiu de scriitura, a unei schite intitulate Globul de cristal… Schita despre care uitasem cu desavarsire avea asa un aer de premonitie naiva, incerca sa puna in scena o dilatare a perceptiei, telescopica, abnorma, un turbion de impresii, amintiri reale sau induse, lecturi si filme, obsesii si anxietati. Imi aduc aminte ca abandonasem acel text, renuntasem sa-l duc mai departe: sirul secventelor era inepuizabil, nu putea avea un final sau, mai bine spus, un final pe care sa-l controlez. Invins de ispita, m-am apucat sa recitesc paginile batute la masina, simtind cum ma cuprinde vertijul ce se isca din simpla ordonare a cuvintelor in propozitii, a frazelor in imagini recognoscibile si-n aglomerari de litere inexistente inainte, create ad-hoc, din spuma unor trairi incerte, pana cand in camera in care stateam incepu sa ninga…“ – VITALIE CIOBANU

VITALIE CIOBANU este scriitor, redactor-sef al revistei Contrafort, jurnalist, comentator la Radio Europa Libera (biroul de la Chisinau), presedinte PEN Centru Moldova. Este prezent in mai multe antologii literare aparute in Romania, Republica Moldova si in strainatate. Colaboreaza la cele mai importante publicatii culturale romanesti. A fost distins cu premii ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova si ale Uniunii Scriitorilor din Romania. A publicat volumele: Schimbarea din straja (roman), 1991; Frica de diferenta (articole, eseuri, cronici literare), 1999; Valsul pe Esafod: 30 de pretexte literare si un Jurnal la Praga, 2001; Anatomia unui faliment geopolitic: Republica Moldova (eseuri), 2005; Literatur Express: Europa de la fereastra vagonului. Jurnal pe doua voci (in colaborare cu Vasile Garnet), 2007; Scribul in gradina fermecata: Jurnal de lectura, 2014. A coordonat si alcatuit volumul „Arhipelag“ – antologie de literatura romana din Republica Moldova in limbile germana, engleza si franceza, aparut sub egida PEN Centrului basarabean in 2010.


Autor: Vitalie Ciobanu
ISBN: 9789735064419
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2019Ediția: 1
Pagini: 240
Categoria: Literatura Romana

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.