YUMMY! 300 DE RETETE PENTRU BEBELUSI SI COPII – Laura Adamache

0
(0)

YUMMY! 300 DE RETETE PENTRU BEBELUSI SI COPII - Laura Adamache

YUMMY! 300 DE RETETE PENTRU BEBELUSI SI COPII – Laura Adamache

Aplică regula YUMMY în bucătărie! 

Cu ajutorul cărții „300 de rețete pentru bebeluși și copii” vom fi mereu pregătiți să preparăm mese delicioase și hrănitoare pentru cei mici. 

Majoritatea obiceiurilor sănătoase de alimentație se formează până la vârsta de 5 ani. Hrana copilului trebuie să fie diferită de cea a unui adult, atât în privința substanțelor nutritive pe care le conține, cât și în privința modului de preparare. Copiii au nevoie de cantități mari de substanțe nutritive esențiale, cum ar fi zincul, fierul și calciul. Pe de altă parte, consumul de fibre sau de sare trebuie să fie redus, iar rețetele Laurei Adamache respectă principiile alimentației sănătoase, propunând de fiecare dată ingredientele și condimentele permise care dau cel mai bun gust mâncărurilor.

Volumul este presărat cu ilustrații atrăgătoare și cuprinde indicații precise și sfaturi esențiale din punct de vedere nutrițional. Rețetele sunt organizate pe grupe de vârstă (6-12 luni, 1-3 ani, 3-5 ani), dar și în funcție de felul preparatelor (supe, piureuri, feluri principale, gustări, deserturi). Nu lipsesc nici sugestiile de meniuri complete și usor de preparat. Mai mult decât atât, volumul oferă o perspectivă binevenită asupra strategiilor de parenting. Nu este un copil fericit acela pe care îl îndopăm la ore fixe. Nici acela pe care îl hrănim „științific“, cu ingrediente excesiv cântărite și selectate în funcție de aportul de vitamine sau minerale, oricât de sănătoasă ni s-ar părea această practică. Un copil este fericit atunci când are o relație armonioasă cu părinții și cu mâncarea. O parte esențială a fiecărei mese este prezența părinților: pentru a-i încuraja pe cei mici să mănânce sănătos, este ideal să mâncăm alături de ei, în familie.

Supă cremă de cartofi și păstrăv: 

200 ml supă de legume, 1 cartof mic, 60 g fileu păstrăv, 2-3 frunze pătrunjel, 1 linguriță ulei de măsline

Curățăm cartoful, îl spălăm și îl tăiem bucățele. Fierbem cubulețele de cartof și păstrăvul la aburi. Le punem într-un vas și le pasăm cu un mixer vertical, adăugând treptat supă de legume. Asezonăm supa cu pătrunjelul tocat mărunt și 1 linguriță de ulei de măsline. Puteți adăuga și alte legume în supă (morcov, țelină, praz). În acest caz, adăugați mai multă supă de legume, până când obțineți o consistență ușor cremoasă.


Autor: Laura Adamache
Editura: All
Anul publicării: 2017Ediția: 2
Pagini: 96
Categoria: Carti pentru copii

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.