Victoria Books: Eric Clapton. Copilul nimanui. Biografia completa – Paul Scott

Victoria Books: Eric Clapton. Copilul nimanui. Biografia completa - Paul Scott

  De la The Yardbirds la Cream, Blind Faith sau Derek and the Dominos si apoi la o cariera solo de succes, cei 50 de ani pe care Eric Clapton i-a petrecut in domeniul muzicii par un neintrerupt suis spre culmi. Acum el e privit, pe drept cuvant, ca o adevarata legenda vie, ca unul dintre cei mai mari chitaristi din lume. Dar povestea lui este deopotriva complicata si fascinanta. 
  Talentul dumnezeiesc de chitarist al lui Clapton a fost dublat de un talent aproape la fel de mare pentru autodistrugere. El n-a ezitat niciodata sa spuna adevarul despre bataliile pe care le-a purtat cu bautura si drogurile sau despre efectul uneori catastrofal al acestora asupra celorlalti oameni din viata lui, inclusiv asupra primei lui sotii, Pattie Boyd. Dar fara aceste esecuri personale majore, probabil ca n-ar fi avut niciodata parte de succesele care i-au adus milioane de fani in intreaga lume. Povestea lui Clapton inseamna un drum lung, dar incununat de succes, spre abstinenta, mantuire si fericire. 
  Copilul nimanui descrie remarcabila calatorie a lui Clapton: puteti gasi aici muzica, femeile, drogurile, masinile, chitarele, suferinta si triumfurile lui. Cartea cuprinde interviuri cu unii dintre apropiatii lui Clapton a caror marturie n-a mai fost consemnata pana acum. Ea exploreaza mostenirea muzicala pe care a lasat-o in calitate de pastrator al traditiei bluesului si de unul dintre cei mai influenti muzicieni din generatia sa. 
  Povestea de iubire cu bluesul a fost cea mai serioasa relatie din viata lui. Clapton a gasit in muzica de pe Mississippi si din Chicago expresia dorului, sentimentul profund de izolare, furia si disperarea care i-au caracterizat o buna parte din cei 70 de ani de viata. Bluesul a fost o constanta intr-o viata adesea plina de relatii personale frante si disfunctionale, oferindu-i lui Clapton un debuseu si un scop. El a gasit ceva valoros pe un alt continent, in muzica oamenilor simpli, a celor vii si a mortilor, un mod de a supravietui si un mod de a intelege si de a comunica sentimentul lipsei.
Paul Scott

Paul Scott este jurnalist si autor de bestselleruri. A scris biografiile lui Robbie Willams si Gary Barlow. Colaboreaza cu o serie de ziare din Marea Britanie, inclusiv Daily Mail. E fan de o viata al lui Eric Clapton.


Autor: Paul Scott
ISBN: 9786067221688
Editura: Publica
Anul publicării: 2015
Pagini: 344Format: 13 x 20 cm
Categoria: Memorialistica