Taina zilei a 8-a – Pr. Constantin Galeriu

0
(0)

Taina zilei a 8-a - Pr. Constantin Galeriu

Taina zilei a 8-a – Pr. Constantin Galeriu 
Transcrierea adaptata pentru tipar a conferintei sustinute in anul 1999 de Parintele Constantin Galeriu la invitatia Asociatiei Studentilor Crestini Ortodocsi Romani, filiala Iasi intitulata:” Taina zilei a 8-a”. 
In lucrare ni se spune ca Dumnezeu este viata si omul a fost facut pentru viata. Noi credem ca, in sine, caderea a fost o schimbare a gravitatiei omului. Chemat cu fata catre Dumnezeul Cel Viu, omul graviteaza spre Acesta, fata Domnului insemnand viata. Sfantul Ioan Scararu spune: „Lumina divina este zambetul fetei lui Dumnezeu si in acest zambet al fetei Lui a fost zidit Adam.” Zambetul reveleaza lumina, bucuria luminii launtrice si, deci, in aceasta lumina a fost creat protoparintele nostru. Dumnezeiescul Maxim Marturisitorul infatiseaza creatia in trei stadii: stadiul intai, al existentei, cand a chemat Dumnezeu lumea la existenta; stadiul al doilea, al existentei in bine, in har, in Botez, si al treilea stadiu, in Inviere, in „invesnicire”- cu alte cuvinte, dupa dumnezeiestii Parinti ai zilei a opta.” 
Vidul spiritual, adica lipsa lui Dumnezeu, lipsa de sens a existentei, lipsa harului dumnezeiesc – aceasta este suferinta si noi putem s-o biruim prin Hristos si asa putem sa iesim din cosmarul acesta al erotismului si al violentei care ne agreseaza. 
Parintele Constantin Galeriu este un preot intru care Dumnezeu a binevoit. Toate spusele si faptele sale erau seminte aruncate spre rodire bogata. Era un om pentru toate mediile care ne indeamna sa avem cu totii bucurie divina si in inima lumina. 
A te afla in adevar, spunea el, inseamna „cred si marturisesc”, inseamna a te afla intotdeauna, prin gandul tau, cuvantul tau si fapta ta, in lumina sensului creator si de viata facator. 
Sufletul omului este tron al harului – asa este numit de Sfintii Parinti -, iar harul este ochiul lui Dumnezeu in sufletul nostru. Tarana din care este facut omul era luata din ce este muritor, din ce e creat, harul lui Dumnezeu, insa, din ce e necreat. Omul, adica, este capabil de infinit, capabil de dumnezeire, avand in sine dorul acesta, dumnezeiescul dor, de a birui mai ales moartea. 
Lumea este creata din iubire dumnezeiasca, din vointa, putere, si orice act creator e din iubire. Creatia e din iubire, din jertfa. 
Daca Adam vorbea cu Dumnezeu in racorarea Raiului, cel mai mare dar care ne-a ramas noua de la cadere il simtim ca este rugaciunea. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „ e mana prin care primim toate darurile”, si ne-a ramas acest dar oriunde ne-am afla. De multe ori cand ceri audienta la cineva, omul poate sa te primeasca sau nu, poti sa stai zile sau saptamani asteptand, dar Dumnezeu te primeste in fiecare clipa, oriunde te-ai afla. Ai audienta la El, sa stai de vorba cu El.    


Autor: Pr. Constantin Galeriu
ISBN: 9786066660327
Editura: Doxologia
Anul publicării: 2015
Pagini: 80
Categoria: Religie

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.