TAINA SFINTEI TREIMI (RUDOLF STEINER)

0
(0)

TAINA SFINTEI TREIMI (RUDOLF STEINER)

In conferintele reunite sub acest titlu Rudolf Steiner abordeaza nivelul devenirii supreme. Substanta subtila asupra careia se apleaca autorul o constituie constientizarea treptata a interventiei celor trei ipostaze personificari ale celor trei fete ale lui Dumnezeu in cursul evolutiei umane. Sunt prezentate transformarile spiritual-sufletesti pe care le-a suferit omul sau le va suferi in stransa legatura cu revelatiile si manifestarile divine. Parcurgerea atenta a acestor texte contribuie la trezirea in sufletul cititorului a acelor forte active in existenta sa terestra si cosmica care-l pot conduce la mantuire. El descopera astfel ca prin stradaniile sale de purificare si inaltare sufleteasca colaboreza cu Dumnezeu-Tatal Dumnezeu-Fiul si Sfantul Duh la propria sa indumnezeire. Misiunea lui Hristos nu poate fi inteleasa decat in cadrul Sfintei Treimi. Aceasta este o trasatura esentiala a crestinismului autentic.


Autor

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.