Scrieri. Volumul I (Leon Donici)

0
(0)

Scrieri. Volumul I (Leon Donici)

Publicarea scrierilor lui Leon Donici (n. 5 iunie 1887, Chişinău – m. 26 mai 1926, Paris) reîntregeşte peisajul literar românesc din primul sfert de secol XX.

Ediţia de faţă are conotaţia unei reparaţii morale faţă de un creator (romancier, prozator, dramaturg, publicist, regizor şi cântăreţ de operă), care a scris cu acelaşi succes în rusă şi română. Autorul a avut un destin dramatic aparte, deşi s-a bucurat de înalta apreciere a majorităţii literaţilor de marcă din epocă (L. Andreev, A. Belîi, A. Blok, L. Gumilev, V. Briusov, D. Merejkovski, F. Sologub ş. a. din Rusia începutului de secol XX sau G. Ibrăileanu, N. Iorga, O. Goga, C. Petrescu, L. Blaga, E. Lovinescu, T. Arghezi, Perpessicius, Al Philippide ş. a. din România interbelică).
Volumul 1 cuprinde două cărţi scrise în limba rusă: romanul „Noul Seminar” şi culegerea de nuvele „Floare amară”, precum şi cea mai importantă scriere a sa în limba română „Revoluţia rusă (amintiri, schiţe, impresii)”. Volumul conţine un studiu introductiv, o cronologie a vieţii şi operei scriitorului, note şi comentarii.
Text îngrijit, prefaţă, tabel cronologic, note şi comentarii, bibliografie de Ana-Maria Brezuleanu


Autor: Leon Donici
ISBN: 9789975679930
Editura: Stiinta
Anul publicării: 2018
Pagini: 536
Categoria: Carte universitara

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.