Pagini din istoria matematicii. Oameni, idei si fapte de referinta – Ion Purcaru

0
(0)

Pagini din istoria matematicii. Oameni, idei si fapte de referinta - Ion Purcaru

Pagini din istoria matematicii. Oameni, idei si fapte de referinta – Ion Purcaru

Nu stim precis cata lume iubeste matematica dar, aproape sigur, sunt putini aceia care o urasc. Intr-un fel sau altul, aproape toti folosim matematica, fiind legati de ea chiar de la primii pasi in viata, pe care invatam sa-i facem iar apoi sa-i si numaram! Acest gand ne-a indemnat sa elaboram si lucrarea „Pagini din istoria matematicii. Oameni, idei si fapte de referinta”, amintindu-ne de toti dascalii nostri, care ne-au condus pasii, fiecare in felul sau, pe intortocheatele carari ale invataturii, incepand cu aceia care ne-au pus creionul in mana pentru prima data. Ne-am mai amintit si de colegii cu care am parcurs acele visatoare carari si de aceia care ne-au fost aproape in vremurile scolirilor. Totodata, ne-am mai gandit cu admiratie si la toti aceia care, cu dragoste si cu pasiune, raspandesc matematica. Tuturor le dedicam aceasta carte, cu tot respectul cuvenit, oriunde s-ar afla domniile lor in prezent!
Pentru a nu speria cititorii care simt o oarecare spaima auzind cuvantul matematica, precizam ca, in lucrare, noi vorbim mult si frumos despre matematica dar nu facem matematica in sensul in care se intelege acest lucru! Prezentand istoric numeroase persoane, ale caror vieti si realizari le reamintim, facem de fapt o „Lucrare de popularizare a istoriei matematicii”, acesta fiind scopul principal. Vorbind despre „Lumea matematicii”, lucrarea contine cateva formule si simboluri specifice, ilustrand si opinia filosofului Lucian Blaga (1895-1961): „Matematica este o limba si o stiinta”! Prin lucrare, apar si numele unor scriitori care au avut diverse conexiuni cu matematica sau cu oamenii ei, dezvoltarea matematicii implicand: matematicieni, astronomi, logicieni, filosofi, fizicieni, chimisti, ingineri, geografi, istorici, militari, muzicieni, pictori, sculptori, arhitecti, filologi, teologi, economisti, contabili, bancheri, statisticieni, actuari, juristi si multi altii, fiecare cu treburile lor. Lucrarea noastra se refera la o perioada istorica lunga, prezentand persoane nascute din cele mai vechi timpuri si pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, despre care exista informatii.
Un argument temeinic favorabil delimitarii perioadei de studiu al persoanelor nascute pana la mijlocul secolului al XIX-lea, recunoscut de specialisti si istoriografi, este faptul ca mijlocul secolului al XIX-lea a marcat incheierea unei asa numite activitati matematice enciclopedice si inceputul unei activitati matematice din ce in ce mai specializata. Noi am impins deliberat lucrurile pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, fortand argumentele istoriografice, ca sa putem prinde aici si activitatea primilor matematicieni romani si a creatorilor scolii romanesti de matematica, urmand sfatul dascalului nostru de referinta Octav Onicescu (1892-1983): “Cunoaste-te pe tine natiune! Cunoaste-ti adevarul tau!” Un alt argument important al acestei delimitari in timp este legat de faptul ca judecarea operei unui matematician poate dura multa vreme, uneori zeci sau chiar sute de ani, pentru a fi asezat la locul cuvenit, intr-o anumita ierarhie, de multe ori subiectiva. Pe unii dintre ei, aprecierea activitatii lor si o clasificare corespunzatoare i-au prins in viata. Pentru altii insa, din pacate, o justa apreciere a meritelor lor a venit mai tarziu, cand lumea poate i-a inteles dar ei nu mai erau ca sa afle acest lucru! 10 Din punct de vedere al continutului si al modului de prezentare, ne-am dorit ca lucrarea sa fie accesibila tuturor cititorilor, fiind conceputa ca o sinteza de cultura generala. Ca urmare, nu am insistat prea mult asupra unor concepte stricte de specialitate sau asupra unor formule. Am inclus informatii generale despre persoanele prezentate sintetic prin lucrare, fiind convinsi ca nu exista oameni care au terminat o scoala, indiferent de nivel si de profil, care sa nu fi cunoscut macar un nume de persoana, o idee sau o fapta dintre cele prezentate in lucrarea noastra. Un astfel de gand ne-a venit privind cele patru statui aflate in fata Universitatii din Bucuresti: Spiru C. Haret (1851-1912), Gheorghe Lazar (1779-1823), Mihai Viteazul (1558- 1601) si Ion Heliade Radulescu (1802-1872).
Constatam ca oamenii care treceau pe langa ele isi aminteau cate ceva despre acele personalitati! Tocmai de aceea, dorim sa reamintim cititorilor lucrarii noastre nume de oameni, idei si fapte de referinta din istoria matematicii, despre care dansii au auzit si prin anii de scoala! Lucrarea este conceputa si structurata in doua parti distincte dar cu destule informatii comune care stabilesc conexiuni intre persoane, intre notiuni sau intre persoane si notiuni. Prima parte prezinta alfabetic cateva sute de oameni, ideile si faptele lor de referinta, privind dezvoltarea matematicii sau informatii despre vietile acestora si anii in care au trait. In mod deliberat, apar mai multe detalii despre romani astfel incat cititorii sa poata afla ca in ciuda unor conditii, uneori potrivnice, scoala romaneasca de matematica, desi relativ tanara, are o varsta onorabila, functionand mereu cu oameni pasionati si devotati, care au creat si au lasat in urma lor multe lucruri durabile. Partea a doua este consacrata prezentarii alfabetice a unor concepte, formule, idei si simboluri fundamentale generale, precizand pe scurt: „ce inseamna, cine le-a introdus si cand au fost introduse”, mentionand insa numai pe cele mai des intalnite in practica sau in scoala. Pentru precizarea unor informatii interesante ale lucrarii, urmeaza si un grup de patru indexuri, structurate astfel incat sa poata fi intelese imediat: un index cronologic general, un index cronologic pentru romani, un index alfabetic general si un index alfabetic pentru romani, reprezentand repere de referinta ale vremurilor si persoanelor prezentate in lucrare, imaginandu-ne unde, cand, cum si prin cine anume a fost construit interesantul dar misteriosul ansamblu denumit generic matematica. O scurta privire asupra indexului cronologic poate conduce la unele reflectii interesante asupra dezvoltarii in timp si in spatiu a stiintei in general si a matematicii in particular, constatand care erau periodic puterile in stiinta, in comparatie cu puterile economice, politice sau militare. Considerand indexul cronologic, se poate pune si problema aparitiei periodice a marilor personalitati in stiinta, cu diverse interpretari subiective. Se constata astfel ca „nimic nu este intamplator”, ilustrand afirmatia savantului american Albert Einstein (1879-1955): „Dumnezeu nu a facut lumea jucand zaruri!”. Dupa aparitia lucrarii „Oameni, idei si fapte din Istoria Matematicii (1996), am asteptat unele reactii ale cititorilor nostri interesati.
Incurajati de reactii ale acestora si indemnati de unii dintre dansii, ne-am gandit la o reeditare a lucrarii, fara sa exageram cu detaliile sau personajele prezentate. Fiind amandoi olteni, care se intelegeau din priviri, ne-am apucat de treaba si ne bucuram atunci cand mai gaseam unele informatii care puteau sa completeze ceea ce aveam deja in lucrarea din anul 1996. Pe cand schimbam unele informatii privind o eventuala reeditare a lucrarii noastre din 1996, prietenul si colegul meu Octavian C. Basca (26. 04. 1947 – 23. 06. 2003), refuzand parca sa mai traiasca intr-o lume pe care o socotea „destul de nedreapta cu el”, s-a oprit brusc din drumul vietii lui, in vara anului 2003, atunci cand abia implinise 56 de ani si mai avea multe lucruri de spus si de facut! 11 Plecand din lumea asta grabit si destul de intristat, Tavi Basca lua cu el multe informatii adunate de noi pana atunci si atent sintetizate in „calculatorul lui indragit dar parasit in graba vietii lui prea scurte”! Ramas singur, in cautarile captivante pornite in doi si cu deviza cunoscuta „unde-s doi, puterea creste!”, am abandonat gandul reeditarii. Mi se parea ca o noua aventura prin lumea matematicii facuta acum de unul singur era total lipsita de hazul colaborarii noastre prietenesti, sincere si neconditionate. Dupa cativa ani de cand „Tavi plecase spre alte spatii ale universului matematicii sale”, vreme in care socotisem ca nu merita efortul reeditarii lucrarii, fara ambii autori, din respect pentru memoria prietenului si colegului meu Octavian C. Basca, de care ma legau frumoase amintiri, chiar din anii de liceu, mi-am zis ca materialul adunat de noi cu atata pasiune trebuie sa vada lumina tiparului. Indemnat de oameni apropiati si dragi, mai ales de sotia mea Maria Gabriela, licentiata in matematica, o craioveanca mandra ca si Tavi, si de copiii nostri Razvan si Oana Gabriela, iubitori de matematica, legati sufleteste de atatia minunati si frumosi ani de „Nenea Tavi Basca”, am inceput sa pregatesc lucrarea de fata, care ar putea fi considerata mai degraba ca o extensie adaugita si completata decat ca o simpla reeditare a lucrarii noastre din anul 1996. Sunt prezentate acum 876 de persoane, fata de cele 736 din anul 1996, precum si informatii despre aceste persoane, unele considerate justificat repere incontestabile ale stiintei. Le sunt recunoscator tuturor pentru permanenta si sentimentala incurajare cu care m-au pus la treaba „de unul singur dar, aproape sigur, gandindu-se la amandoi autorii”! Desigur, ca orice demers de cercetare stiintifica, lucrarea noastra nu poate sa fie nici completa si nici perfecta. Exista intotdeauna motive pentru completare iar perfectiunea este un concept relativ! Speram ca vom fi intelesi prin scopul pe care ni l-am propus si ca vom gasi acceptul cititorilor nostri asupra continutului si formei de prezentare ale lucrarii. Tuturor le multumim anticipat! Vom fi bucurosi ca ideile si gandurile noastre, pe aceasta tema, sa fie preluate de alti pasionati ai problemelor istoriei matematicii, care sa duca la aparitia altor lucrari mai complete si la o continuare naturala si fireasca a reflectarii evolutiei istoriei matematicii pentru secolul XX si mai departe!
Tuturor cititorilor pasionati de tematica lucrarii, le cerem respectuos sa fie ingaduitori cu lectura si cu autorii cartii, multumindu-le anticipat pentru observatiile lor sincere. Mentionam cu deosebita placere ca daca aventura noastra prin lumea matematicii s-a finalizat prin aceasta lucrare, un merit aparte l-a avut si Editura Universitara. Discutiile purtate pe tema lucrarii cu domnul Vasile Muscalu, directorul acestei prestigioase edituri, ne-a indrumat pe calea cea buna a finalizarii aventurii noastre. Domniei sale si onorabilului colectiv pe care il coordoneaza le aducem respectuoasele noastre multumiri.
Ion Purcaru


Autor: Ion Purcaru, Octavian Bâsca
ISBN: 9786062805920
Editura: Universitara
Anul publicării: 2017
Pagini: 652
Categoria: Carte universitara

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.