Ocolul Marii Negre in 90 de zile. Sapte tari, opt granite si o lovitură de stat in prime-time – Sabina Fati

0
(0)

Ocolul Marii Negre in 90 de zile. Sapte tari, opt granite si o lovitură de stat in prime-time - Sabina Fati

„In 2016, in jurul Marii Negre am vazut aproape peste tot militari, iar in spatele atmosferei relaxate, pe care o intalnesti in general in porturi, am simtit precipitare si neliniste, de parca zilele bune se apropie de sfarsit, daca nu cumva s-au terminat deja.
Aceasta mare capricioasa, aflata intre lumi, parca mereu nervoasa si greu de stapanit, este un loc al nesfarsitelor dispute, al nemultumirilor ascunse si al strategiilor razboinice. Perioadele de aparenta liniste n-au fost lipsite de batalii, iar peisajul intregii regiuni a suferit permanent fragmentari, comasari, rupturi, dislocari, anexari.
Tarile din jurul Marii Negre n-au fost niciodata prietene, poate si fiindca oamenii nu sunt interesati sa se cunoasca intre ei, nu sunt curiosi sa stie nici cum traiesc vecinii si nici ce-ar putea cumpara de la ei. Mirarea si dorinta de cunoastere a grecilor antici, care au infiintat fiecare port cu traditie de la Pontul Euxin, au fost inlocuite la inceput de lacomie si apoi de orgoliul dominatiei intregii mari.
Sferele de influenta abandonate si reconstruite dupa 2014, cand pentru prima data in Europa postbelica un stat a luat cu japca un teritoriu vecin, au transformat iarasi Marea Neagra intr-un loc al confruntarilor. Aici, totul se intampla incet-incet, iavas-iavas, ciut-ciut, in asteptarea «celui de-al noualea val», care ar putea fi devastator.“ (Sabina FATI)
„Fac parte din categoria «conservatorilor» care mai cred inca in diferenta dintre sexe. Asa incat, in 2015, am spus despre Sabina Fati ca, pentru calatoria de 15 000 de kilometri pe care a facut-o singura, vreme de 80 de zile, pe Drumul Matasii, ar fi meritat premiul «femeia anului».
Si totusi nu despre o simpla performanta cu iz de eroism este vorba in cazul Sabinei Fati. Daca si-a pus viata in joc, cum, iata, dupa doi ani, o face din nou, sa nu uitam ca isprava ei se soldeaza cu un castig enorm pentru noi toti: din calatoria in jurul Marii Negre prin Ucraina, Rusia, Crimeea, Abhazia, Georgia, Turcia, Bulgaria si Romania a rezultat o carte care ne ajuta sa ne limpezim istoria, geopolitica si cultura lumii in care suntem asezati. Sa ne bucuram de drumul pe care l-a batut, ca sa fim mai putin ignoranti.“ (Gabriel LIICEANU)
Jurnalista SABINA FATI este cunoscuta pentru analizele si editorialele ei pe teme politice, diplomatice si din sfera relatiilor internationale. Este corespondenta Radio Free Europe/Radio Liberty la Bucuresti si redactor-sef adjunct al Revistei 22. A urmat cursuri de stiinte politice la Scoala Nationala de Studii Politice si Administrative din Bucuresti. In 2004 a obtinut titlul de doctor in istorie cu o teza despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iasi, sub indrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 pana in 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucuresti, Departamentul de Stiinte ale Comunicarii.
Volume publicate: Singura pe Drumul Matasii: 80 de zile, 15. 000 km, 2500 de ani de istorie, Humanitas, Bucuresti, 2015; Transilvania, o provincie in cautarea unui centru: Centru si periferie in discursul elitelor politice din Transilvania, 1892–1918, 2007; Stelian Tanase (ed.), Calin Anastasiu, Sabina Fati, Romania in the Gray Zone, National and Regional Security in Eastern Europe after Madrid, 2004. A participat cu analize in mai multe volume colective, printre care: Victor Barsan (ed.), De la post-comunism la pretranzitie, 1997; Ovidiu Pecican, Sergiu Gherghina (eds), Romania in UE: Trei ani de la aderare, 2010. Cel mai recent volum al sau este un amplu reportaj documentar: Ocolul Marii Negre in 90 de zile: Sapte tari, opt granite si o lovitura de stat in prime-time, Humanitas, 2016.


Autor: Sabina Fati
ISBN: 9789735054946
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2016Ediția: 1, ilustrata
Pagini: 436Format: 14,5×20,5 cm
Categoria: Beletristica

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.