Lomografii – Ioana Nicolaie

Lomografii - Ioana Nicolaie

„Cartile mele de versuri sunt povesti. Au crescut pe un schelet narativ, s-au vertebrat epic, desi formal s-au folosit de artificiile stilistice ale poeziei. In Poza retusata am incercat sa fixez contorsiunile unei povesti de dragoste, in Nordul am vorbit despre copilarie, si trauma, si sentimentul de minoritar in ultimul deceniu de comunism, in Credinta am incercat sa-mi inteleg mai bine trecutul faulknerian si convulsiv, iar in Autoimun am vorbit despre boala, maturitate si implacabil. Fiecare poezie e, de fapt, un fragment al istoriei pe care o subintinde. Prin urmare, orice antologare e aproape imposibil de facut. Am operat totusi o selectie pe primul volum, caruia i-am adaugat si cateva texte inedite, pe cand Autoimun, de pilda, este inclus integral. Celelalte doua carti reiau antologia Cenotaf, aparuta in anul 2006.“ (Ioana NICOLAIE, iunie 2015)
„O autoare sobra de un subtil rafinament, ale carei legaturi subterane dezvaluie o sensibilitate atipica pentru timpurile noastre, de o originalitate frapanta.“ (Andrei BODIU)
„O poeta cu o scriitura singulara la noi – o scriitura feminina, inteligenta, profunda, seducatoare si prietenoasa.“ (Marius CHIVU)
„Ca o alta Eliza, fata-fetita devine «farmecatoare», o vrajitoare buna «strivind urzici pe prispa si in oale», urzind camasi de cuvinte pentru cei 11 frati si aducandu-i astfel la viata.“ (Simona SORA)
IOANA NICOLAIE s-a nascut in Sangeorz-Bai, judetul Bistrita-Nasaud. A publicat mai multe volume de versuri (Poza retusata, Nordul, Credinta, Cenotaf, Autoimun – desemnat de catre Uniunea Scriitorilor „Cartea Anului“ 2013), antologia Lomografii, doua romane (Cerul din burta, O pasare pe sarma) si literatura pentru copii (Aventurile lui Arik, Arik si mercenarii si Ferbonia). A fost nominalizata la premii nationale si internationale, cel mai important fiind Eastern European Literature Award. Volumul Nordul a aparut in germana in 2008, Cerul din burta a fost publicat in 2013 in suedeza si in 2014 in bulgara, iar O pasare pe sarma se traduce in sarba. Autoimun a aparut in bulgara in 2016. A fost inclusa in cincispre zece volume colective romanesti (Ferestre ’98, 40238 Tescani, Cartea cu bunici, Intelectuali la cratita, Cartea simturilor, Bucurestiul meu, Scriitori la politie etc.) si in numeroase reviste si antologii straine (Poésie 2003: Roumanie, territoire d’Orphée, New European Poets, An Anthology of Contemporary Romanian Poetry etc.). Invitata pentru lecturi si conferinte la numeroase festivaluri nationale si internationale de literatura. Selectii din versurile autoarei au aparut in Franta, Anglia, Germania, Austria, Canada, Suedia, Polonia, SUA si Bulgaria. Este membra a Uniunii Scriitorilor din Romania si a PEN Romania.


Autor: Ioana Nicolaie
ISBN: 9789735048891
Editura: Humanitas
Anul publicării: 2015
Pagini: 320Format: 13×24
Categoria: Beletristica