Jurnal de Decembrie. Trairile unui revolutionar – Petrovici Stanomir

Jurnal de Decembrie. Trairile unui revolutionar - Petrovici Stanomir

Jurnal de Decembrie. Trairile unui revolutionar  – Petrovici Stanomir

Dacă facem abstracţie de versurile din volumul „Alb punctat”,  publicate în iunie 2015 sub pseudonimul Mirel Petrovici, rezultă că Jurnal de decembrie marchează debutul editorial al lui Stanomir Petrovici.

Jurist de profesie,  absolvent al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii din Bucureşti, Stanomir Petrovici va fi repartizat iniţial pe postul de consilier juridic la,, Integrata Banatex” din oraşul său natal, Sânnicolaul Mare, de unde se va transfera ulterior, la începutul anilor ’90  ai veacului trecut, pe un post similar la Camera de Comerţ şi Industrie din Bacău. Începând din anul 1995, va deveni avocat în Baroul băcăuan, ceea ce înseamnă, între altele, că ilustra pleiadă a scriitorilor-avocaţi (poetul G. Bacovia, dramaturgul Ion Luca, romancierul I. I. Stoican ş. a.) se întregeşte, astfel, cu un nou nume, cel al lui Stanomir Petrovici. Prin Jurnal de decembrie, el vine să completeze, în chip fericit, domeniul vacant al memorialisticii, fiindcă volumul de debut al avocatului Stanomir Petrovici este, aşa cum sugerează însuşi titlul, o carte de memorii – gen literar extrem de dificil, întrucât nu se supune unor reguli stricte sau limitărilor tematice. Ca specie a memorialisticii, jurnalul – consemnând retrospectiv împrejurări şi evenimente la care autorul a participat sau a fost martor în cursul vieţii sale – se situează la confiniile literaturii confesive cu istoria; iar istoria adevărată, corectă nu se poate scrie – după cum bine se ştie – decât în baza unor mărturii ale actanţilor sau spectatorilor/martorilor oculari ai unor evenimente importante, cruciale din viaţa societăţii.,, Scrise de obicei la bătrâneţe, memoriile – se spune înDicţionarul de termeni literari editat de Academia Română – aduc amănunte revelatoare, în măsură să contribuie la reconstituirea adevărului cu privire la oameni şi întâmplări din trecut” (p. 260). Într-adevăr, în cele mai multe cazuri, de la Cezar la Churchill sau de la Chateaubriand la Malraux, de pildă – pentru a cita doar clasicii –, memorialiştii se recrutează din personalităţi a căror existenţă a fost implicată semnificativ, într-un fel sau altul, în istoria politică, socială sau culturală a epocii lor. Acesta este şi cazul lui Stanomir Petrovici, intelectual militant, democrat şi patriot, implicat direct în evenimentele de la Timişoara din decembrie 1989, şi nu numai, ceea ce conferă Jurnalului său un interes documentar de prim rang, datorat mai cu seamă unor informaţii cu totul inedite, cum ar fi, bunăoară, cea despre sloganurile,, Jos Ceuşescu!” şi ,, Jos comunismul!”, scandate de tineri suporteri la un meci de fotbal la Timişoara, încă din noiembrie 1989. În acelaşi context al acţiunilor menite a prefaţa evenimentele de la Timişoara din decembrie 1989, se înscriu şi alte informaţii încărcate de semnificaţie, precum:,, Tot în acea perioadă, în tramvaie, în serile târzii de sfârşit de toamnă, tablouri cu Ceauşescu erau plimbate pe rutele lor între lumânări”.  Sau:,, După şedinţele de judecată, prin barurile limitrofe instanţelor, jurişti, poeţi, scriitori discutau aprins, fără menajamente şi deschis despre regimul comunist sau comentau ad-hoc pamflete la adresa lui Ceauşescu”. Astfel de pamflete, oferite spre lectură prietenilor, scrisese chiar Mirel Marcov, personajul-narator al Jurnalulului de decembrie. Tot acum, anterior adică revoltei de la Timişoara din decembrie 1989, Mirel Marcov, alias Stanomir Petrovici, a scris şi poezii împotriva regimului dictatorial, pentru libertate şi democraţie. Plasate, la intervale regulate, în economia volumului, creaţii lirice precum Să ascultaţi oamenii care tac (septembrie 1989), Azi, libertate (noiembrie 1989), Agora libertăţii (26 dec. 1989), Fir de jar (31 dec. 1989) Libertate în za (iunie 1990) şi Câmpia verde (1994) reuşesc să ilustreze existenţa unei alte faţete/dimensiuni scriitoriceşti a lui Stanomir Petrovici – cea de poet sensibil şi plin de har.

Dar interesul pe care-l suscită Jurnalul de decembrie al lui Stanomir Petrovici nu este doar unul documentar, ci apare dublat câteodată şi de unul artistic. Dotat cu suficientă intuiţie estetică, autorul Jurnalului… evită să accentueze prea mult asupra persoanei naratorului, ca într-o simplă autobiografie, preferând să evidenţieze prioritar faptele şi evenimentele de care a avut şansa să ia cunoştinţă nemijlocit în zilele fierbinţi ale lui decembrie 1989. Fiindcă – e locul să o spunem  – titlul Jurnal de decembrie e cum nu se poate mai bine ales, întrucât corespunde exact, întru totul, conţinutului cărţii. Caracterul de jurnal, în accepţia  etimologică a termenului (fr. jour = zi), se justifică în primul rând prin faptul că evenimentele Revoluţiei din decembrie 1989 – nu doar cele de la Timişoara, ci şi din Sânnicolaul Mare şi Bucureşti – sunt relatate pas cu pas, pe ore şi zile, titlurile unor subcapitole fiind elocvente în această privinţă, ca de exemplu: 16, 17, 18, 19 decembrie 1989; 20, 21, 22decembrie; Zile de decembrie, la Sânnicolaul Mare; Zile de decembrie, în Bucureşti şi în sfârşit, 23, 24, 25, 26 decembrie. După cum lesne se poate constata, în centrul volumului se situează Revoluţia din Decembrie 1989, evenimentelor acesteia fiind rezervate nu mai puţin de 83 de pagini, din totalul de 104 ale cărţii. Şi totuşi, unul dintre meritele incontestabile ale autorului rezidă tocmai în faptul că, din punct de vedere informaţional, reuşeşte să acopere o arie mult mai vastă din istoria României, având drept borne cronololgice sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi alegerile prezidenţiale din noiembrie 2014.

Intervalul respectiv e cvasicoincident vârstei autorului care, născut la 24 ianuarie 1947, realizează – nu doar în incipitul destinat unor Date biografice, ci pe parcursul întregii expuneri – o completă autobiografie, bine-venită, dacă nu chiar  absolut obligatorie într-o scriere cu tentă memorialistică. Genealogic vorbind, autorul e un produs tipic bănăţean al convieţuirii româno-sârbe, bunica sa fiind româncă din Pesac. În septembrie 1944 însă, naziştii în retragere, neavând răgazul unei cercetări genealogice, au împuşcat-o şi pe Margareta, laolaltă cu toţi membrii familiei Stanomir Marcov, doar pentru vina că erau sârbi. Hazardul a făcut să rămână în viaţă doar una dintre fete, Catiţa, viitoarea mamă a scriitorului. A scăpat târându-se prin noroaie, deşi au tras şi asupra ei, ceea ce-l va determina pe viitorul scriitor s-o evoce metaforic poetic, în volumul de faţă, spunându-i,, mama cu gloanţe-n păr”…

           Ne-am fi aşteptat poate ca, urmare a acestui tragic episod, scriitorul să aibă o atitudine ostilă, resentimentară vizavi de naţia germană şi de exponenţii ei, ceea ce nu se întâmplă. Spre cinstea sa, Stanomir Petrovici ştie să dea cezarului, ce-i al cezarului, fiind cât se poate de obiectiv,,, corect politis”, cum se spune azi, apreciind Germania, cu valorile şi realizările ei. Ivit dintr-un spaţiu multinaţional şi multicultural al Banatului, pe care îl consideră o a doua Elveţie, Stanomir Petrovici are cuvinte de laudă, atunci când este cazul, şi pentru celelalte etnii (română, sârbă, maghiară, germană etc.), necruţând însă derapajele unor personalităţi politice, cum ar fi pastoral Lazlo Tökes, blamat pentru ipocrizie, duplicitate şi lăcomie, dar şi pentru atitudinea sa iredentistă, vădit antiromânească.  Antitetic, se situează autorul Jurnalului de decembrie – patriot ardent şi bun român –, pe care-l înscriem, fără rezerve, în galeria onorantă a intelectualilor noştri naţionalişti din Transilvania.

Temperament de veritabil luptător, disident şi militant pe tărâm civic încă din tinereţe, avocatul Stanomir Petrovici a acţionat cu lăudabilă consecvenţă în direcţia democratizării vieţii noastre politice, a programului economic, social şi cultural al ţării. Având cuvinte de dreaptă preţuire la adresa monarhilor noştri, îndeosebi pentru Carol I Eliberatorul şi Ferdinand I Întregitorul, autorul Jurnalului de decembrie nu-şi ascunde, spre final, entuziasmul şi optimismul generate de înscăunarea, în fruntea României, a unui preşedinte de etnie germană. Mă rog,,, de gustibus non disputandum”…

Fireşte, nu ne-am propus, în prezentarea de faţă, să rezumăm conţinutul acestei cărţi fascinante, pentru a nu-i frustra pe potenţialii cititori de plăcerea unei lecturi atractive, cu îndoit folos, am zice, atât educativ, cât şi informaţional, fiindcă, deşi prioritar memorialistic, multitudinea şi exactitatea întâmplărilor relatate conferă Jurnalului de decembrie o incontestabilă valoare documentară. Făcând dovada unei autentice vocaţii de prozator, autorul reuşeşte să îmbine, să însufleţească cu pricepere propriile amintiri cu informaţiile de primă mână, cum ar fi lucrarea Istoria loviturilor de stat din România, de Alex Mihail Stoenescu, sau Complot împotriva păcii, de A. Khan şi M. Sayers ori Să te naşti sub steaua noastră, de Pavel Coruţ ş. a.

Ivit de sub pana unui avocat, era inevitabil ca Jurnalul de decembrie să nu capete valenţele unei adevărate pledoarii. Domnul Petrovici pledează, cum se spune,,, ca la bară”, pentru democraţie, pentru bunăstare, pentru toleranţă şi integrare europeană şi, mai ales, pentru libertate, cuvânt ce revine, în paginile cărţii, cu frecvenţa unui laitmotiv. Recurentă e, cum spuneam, şi noţiunea de patriotism, în sensul prezervării identităţii naţionale, ignorată şi chiar contestată de antiromâni în ultimele decenii…

Corolar al unei elaborări artistice îndelungate, al unei experinţe de viaţă dintre cele mai originale şi exemplare, Jurnalul de decembrie reprezintă o mărturie fidelă a realităţilor româneşti de la finele mileniului al doilea, capabil să ofere cititorilor o lectură captivantă. Este cât se poate de evident faptul că autorul a evitat intenţionat – şi bine a făcut! – să topească interesantele sale amintiri într-un roman, ascunzându-se sub masca ficţiunii, şi să sacrifice astfel autenticitatea confesiunii.

              Compoziţional, Jurnalul de decembrie comportă două planuri distincte, abil interferate: pe de o parte, cel al Revoluţiei, alcătuite din fapte, întâmplări, evenimente narate – cum spuneam – strict cronologic, iar pe de altă parte, cel al biografiei autorului, cuprinzând date şi informaţii despre el şi familia sa, plasate aparent aleatoriu în economia textului dar care, puse cap la cap, se constituie într-un curriculum vitae cvasiexhaustiv. Liantul celor două planuri îl reprezintă, cum era şi firesc în cazul unui jurnal, personajul principal, Mirel Marcov, narator-martor identificabil cu autorul care, în chip surprinzător şi cu totul original, vorbeşte despre sine la persoana a III-a! Pe de altă parte, e de observat că, în măsura în care autorul comentează evenimentele trăite sau avansează opinii personale asupra unor realităţi sociale şi politice actuale,Jurnalul de decembrie capătă un caracter eseistic. Interferenţa acestor două aspecte/domenii distinct – memorialistic şi eseistic – confirmă o dată în plus complexitatea estetică a Jurnalului de decembrie.

Deşi, în incipitul volumului, Stanomir Petrovici se autocaracterizează, cu falsă modestie, ca fiind,, un om simplu de pe meleagurile bănăţene” sau,, un om simplu din câmpia timişeană”, totuşi mărturisirile Jurnalului de decembriefac dovada unui spirit ales şi a unui mare iubitor de ţară, transmiţând în cuvinte simple, dar emoţionant, sentimente de mare vibraţie sufletească.

                                             Liviu CHISCOP


Autor: Stanomir Petrovici
ISBN: 9786065835887
Editura: ROVIMED
Anul publicării: 2015
Pagini: 100Format: 13×20
Categoria: Beletristica