Inaintea piramidelor – Christopher Knight

0
(0)

Inaintea piramidelor - Christopher Knight

  • Unele dintre cele mai mari mistere ale lumii antice sunt piramidele din Egipt. Aflaţi în căutarea secretului acestor construcţii megalitice, Christopher Knight şi Alan Butler ne prezintă o teorie uimitoare, susţinută cu dovezi pe măsură.

    Ei afirmă că cei care au construit sau proiectat Marea Piramidă erau originari din Britannia. Mai mult de atât, ne demonstrează legătura dintre menhirele ce pot fi găsite pe toată suprafaţa Marii Britanii (dintre care cele mai cunos-cute sunt cele de la Stonehenge) şi cele trei piramide de pe platoul Gizeh.

    Înaintea piramidelor ne aduce o nouă viziune asupra lumii antice, ne vorbeşte despre constructori misterioşi, astronomi pricepuţi şi, nu în ultimul rând, despre religiile lumii şi francmasonerie.

    Prezentare autor

    CHRISTOPHER KNIGHT, om de afaceri şi consultant pe probleme de marketing, şi-a început cariera literară după 20 de ani de cercetare a originilor ritualurilor francmasonice. Prima sa carte, The Hiram Key(scrisă în colaborare cu Robert Lomas şi publicată în 1996), a devenit imediat bestseller, fiind tradusă în 40 de limbi şi vândută în peste un milion de exemplare în întreaga lume. El este totodată coautor, alături de Alan Butler, al volumelor de succes Civilization One, Who Built the Moon? şiSolomon’s Power Brokers.

    ALAN BUTLER este scriitor de profesie şi a avut dintotdeauna o fascinaţie absolută faţă de istorie. Chiar dacă a început ca inginer, el a efectuat cercetări timp de două decenii care au condus la dezvăluirea unora dintre cele mai importante detalii referitoare la cunoaşterea şi realizările preistorice de pe continentul european. Alan a început să scrie despre astrologie încă din primii ani ai tinereţii sale şi probabil poate pretinde că este cel mai publicat scriitor în acest domeniu din Marea Britanie. Studiile sale istorice au analizat în profunzime mişcarea monastică cisterciană şi Ordinul Cavalerilor Templieri, un alt subiect despre care a scris extensiv. În afară de interesul său faţă de astrologie şi istorie, Alan Butler este şi un dramaturg desăvârşit care a scris multe piese de teatru.

  •  

Autor: Christopher Knight, Alan Butler
ISBN: 9789736699955
Editura: Curtea Veche
Anul publicării: 2010
Pagini: 264Format: 14 x 21 cm
Categoria: Enciclopedii Dictionare si Atlase

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.