Historia incomoda – Dragos Gros

0
(0)

Historia incomoda - Dragos Gros

Cartea de fata nu este neaparat o carte de istorie, ci una care sa ofere cititorului argumente pentru ca el sa-si puna intrebari in ceea ce priveste istoria. Fireste, atunci cand au intervenit certitudinile consemnate documentar, le-am mentionat. Ca izvoare, am folosit atat Arhivele Nationale si Fondul documentar al Bibliotecii Academiei, cat si clasici ai culturii noastre, fie ca ne referim la B. P. Hasdeu, un exceptional istoric, fie ca vorbim despre Mihai Eminescu, George Cosbuc si altii. Nu in ultimul rand, am folosit si surse documentare aflate in Arhivele Frantei, Spaniei si Canadei.

Pe alocuri, am introdus subiecte din istoria lumii, unele cu efecte asupra istoriei noastre, altele complet straine, dar nu lipsite de importanta. Toate acestea pentru ca trebuie sa ne cunoastem trecutul, sa actionam in prezent sa evitam ca viitorul sa semene cu trecutul. Iesind din paradigma populista „mandria de a fi roman", cred ca putem sa fim mandri si bazandu-ne pe realitate, chiar daca ea nu ne convine intotdeauna. Adevarul e unul singur si el nu se schimba daca il ascundem sub minciuni frumoase. In aceeasi ordine de idei, in istoria noastra sunt episoade superbe, cu oameni care au marcat epoca lor prin fapte, uneori iesite din comun. Volumul de fata constituie un prim demers facut pentru corectarea istoriei noastre, in speranta ca ea va ajunge sa piarda elementele mitologice chiar imaginare. Acolo unde documentarea precisa a fost imposibila, am formulat diverse posibilitati, pornind de la logica elementara a componentelor unui eveniment sau ale unei perioade istorice, ramanand ca, ulterior, cercetarea sa confirme sau sa infirme asertiunile prezentate in acest volum, cu titlul de posibilitate. Multi vor critica demersul meu, pentru ca el tulbura somnul ratiunii, insa nu cred ca putem avansa in absenta lui. – Autorul 


Autor: Dragos Gros
ISBN: 9786060290278
Editura: Libris Editorial
Anul publicării: 2019
Pagini: 280
Categoria: Stiinte

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.