Cărți în limba română

Fundamentele managementului organizatiei. Editia a III-a (Eugen Burdus)

0
(0)

Fundamentele managementului organizatiei. Editia a III-a (Eugen Burdus)

Eugen Burduş este profesor universitar doctor, în cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti, unde predă cursuri la disciplinele: Fundamentele managementului organizaţiei, Metodologii manageriale şi Management comparat internaţional. O activitate practică de manager a desfăşurat în funcţiile de prodecan al Facultăţii de Management şi de prorector al Academiei de Studii Economice Bucureşti. 

A predat, pentru o perioadă de patru ani, la Universitatea din Oran – Algeria, cursuri în domeniul managementului organzaţiei şi a avut mai multe contacte cu universităţi din Franţa, Germania şi Canada. A elaborat cercetări pe bază de contract şi a desfăşurat o activitate de consultanţă, pe probleme de management, în cadrul mai multor întreprinderi româneşti. A participat la numeroase manifestări ştiinţifice interne şi internaţionale şi a publicat, singur sau în colaborare, mai multe lucrări ştiinţifice în domeniul managementului.


Autor: Eugen Burdus
ISBN: 9786062608781
Editura: Pro Universitaria
Anul publicării: 2018
Pagini: 394
Categoria: Carte universitara

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.

Exit mobile version