Ereticii Dunei (paperback) – Frank Herbert

Ereticii Dunei (paperback) - Frank Herbert

Ereticii Dunei (paperback) – Frank Herbert
  „Numai daca esti orb nu vezi ca arta lui Frank Herbert de a construi lumi a influentat esential toate seriile SF de amploare care au urmat dupa. Scriitorul american a creat cea mai complexa retea de sisteme politice, economice, religioase, stiintifice sau filozofice care a existat vreodata intr-un roman SF.“
SF Reviews
  „Abia dupa ce ai citit Dune incepi sa vezi altfel realitatea si sa privesti altfel lumea in care traiesti. Descoperind universuri imaginare, propria lume iti apare in alta lumina. SF-ul este, si in cazul acesta, o excelenta cale de acces spre universurile reale.“
The New York Times
  „De multe ori religia face parte din mitul progresului, care ne apara de frica ingrozitoare de un viitor nesigur.“
Frank Herbert
  Literatura lui Frank Herbert, autorul celei mai importante serii SF din toate timpurile, castiga permanent noi cititori. Forta ei, datorata unei imaginatii fara granita si unui stil fara egal, atrage la fiecare pagina. Ca si in celelalte volume, Ereticii Dunei ilustreaza darul sublim al scriitorului de a nu povesti evidenta si de privi mereu spre ce e dincolo de cuvinte.
  Traducere de Ion Doru Brana
  Despre autor:
 Frank Herbert (1920-1986) este scriitorul care a creat cea mai iubita poveste SF a tuturor timpurilor: Dune. Scriitorul a avut o personalitate multipla, cu un mod complicat si intortocheat de gandire, iar opera sa de capatai este o reflectare a modului sau de a fi. Chiar daca romanele care alcatuiesc seria Dune sunt scrieri clasice, structurate pe mai multe niveluri de intelegere, seria se dovedeste una dintre cele mai complexe opere SF scrise vreodata. Curiozitatea si spiritul independent caracteristice lui Frank Herbert i-au creat acestuia multe probleme inca din copilarie si l-au pus in situatii dificile mai tarziu. Astfel, scriitorul nu si-a absolvit liceul deoarece a refuzat sa urmeze un curs obligatoriu predat de catre un primar cu care nu era de acord. Frank Herbert s-a straduit o perioada indelungata sa-si incropeasca o existenta normala, trecand de la un serviciu la altul si mutandu-se din oras in oras. A fost atat de independent incat a refuzat chiar sa scrie pentru o anumita piata. A scris numai ceea ce a simtit ca trebuie sa scrie. Pentru documentarea si elaborarea seriei Dune, a avut nevoie de 6 ani. Si dupa toate aceste sacrificii si framantari, a primit refuzuri din partea a 23 de editori. Sotia sa, Beverly, a fost pentru Frank Herbert sprijinul cel mai de nadejde. Aceasta a renuntat la propria cariera literara, muncind pentru a plati facturile si a-i acorda lui Frank intreaga libertate de creatie de care avea nevoie. In fapt, cei doi au format o adevarata echipa, Beverly fiind cea care i-a redactat aproape toate scrierile. Cei doi au trait o poveste de dragoste remarcabila si tragica in acelasi timp, iar moartea prematura a sotiei i-a lasat lui Frank Herbert un gol imens in suflet, modificand chiar, intr-un fel, cursul unuia dintre romanele din ciclul Dune: Canonicatul Dunei. In total, Frank Herbert a scris aproximativ 30 de carti si antologii de povestiri, incluzand aici si cele 6 carti din seria Dune. Toate au devenit bestselleruri internationale. A colaborat, impreuna cu Bill Ransom, la romanele Incidentul Isus, Efectul Lazar si Factorul Inaltare, iar ultimul sau roman publicat, Man of Two Worlds, a fost scris impreuna cu fiul sau, Brian. Desi aparuta cu multe decenii in urma, Dune este mai actuala si mai populara ca niciodata, noii cititori descoperind mereu alte si alte intelesuri. A fost tradusa in zeci de limbi si s-a vandut in peste 20 de milioane de exemplare.


Autor: Frank Herbert
ISBN: 9786065796997
Editura: Nemira
Anul publicării: 2013
Pagini: 680Format: 130 x 200 mm
Categoria: Bestseller