Cărți în limba română

Colosul. Ascensiunea si decaderea imperiului american – Niall Ferguson

0
(0)

Colosul. Ascensiunea si decaderea imperiului american - Niall Ferguson

Traducere de Paul Aneci

„America”, spunea presedintele G. W. Bush, „nu a fost niciodata un imperiu. Sintem poate singura putere din istorie care a avut aceasta sansa si a refuzat-o, preferind maretia in locul puterii si dreptatea in locul gloriei”. Niall Ferguson sustine ca, dimpotriva, din punct de vedere militar si economic, America este pur si simplu cel mai redutabil imperiu din cite au existat vreodata. Ca si Imperiul Britanic acum mai bine de un secol, SUA aspira sa globalizeze pietele libere, statul de drept si democratia. Teoretic, este un proiect bun, afirma Ferguson, care se declara in favoarea unui imperiu a carui hegemonie ar asigura stabilitate pe plan international. Dar colosul american de astazi este oare intr-adevar in stare sa joace rolul lui Atlas, sprijinind pe umerii sai lumea intreaga? Statele Unite, arata Ferguson, sint un imperiu ce nu mai are suflu, slabit de lipsa cronica de bani, efective militare si vointa politica. Iar atunci cind aceasta „noua Roma” se va prabusi, avertizeaza el, colapsul s-ar putea sa vina din interior.

„Inca un tur de forta din partea unui autor care isi dovedeste, ca de obicei, talentele: polemica elocventa, inteligenta neconventionala si discurs elegant… In mod garantat va stirni dezbateri aprinse.” (The Irish Times)
„O explorare indrazneata a motivelor pentru care americanii nu sint facuti sa fie imperialisti, cu toate ca au un imperiu. Viguroasa, esentiala si ingrijoratoare.” (Timothy Garton Ash)
Niall Ferguson, unul dintre cei mai cunoscuti istorici britanici, este Milbank Family Senior Fellow la Hoover Institution (Stanford University), Senior Fellow la Center for European Studies (Harvard University) si Visiting Professor la Tsinghua University, Beijing. Este autorul a cincisprezece volume, printre care The House of Rothschild, Empire, The War of the World, The Ascent of Money, The Great Degeneration si Kissinger, 1923-1968: The Idealist. A primit numeroase distinctii, inclusiv Benjamin Franklin Prize for Public Service (2010), Hayek Prize for Lifetime Achievement (2012), Ludwig Erhard Prize for Economic Journalism (2013) si Council on Foreign Relations Arthur Ross Prize (2016). De acelasi autor, la Editura Polirom au aparut: Civilizatia. Vestul si Restul (2011, 2014, 2017), Istorie virtuala. Evolutii alternative si ipoteze contrafactuale (coord., 2013), Marele Declin. Cum decad institutiile si mor economiile (2014), Ascensiunea banilor. O istorie financiara a lumii (2016), Imperiul. Cum a creat Marea Britanie lumea moderna (2018) si Piata si turnul. Retele, ierarhii si lupta pentru putere (2018).


Autor: Niall Ferguson
ISBN: 9789734678556
Editura: Polirom
Anul publicării: 2019
Pagini: 328
Categoria: Istorie

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.

Exit mobile version