Casa Inglezi – Alexandru Bordian

Casa Inglezi - Alexandru Bordian

Casa Inglezi – Alexandru Bordian

Chișinău, 1903. Câteva săptămâni până la pogromul evreilor. Platon, un jurnalist corupt, de la care învățăm că fake news-ul nu este o invenție a mass-mediei moderne, orchestrează alături de șeful poliției, de ministrul de interne și de mitropolit evenimentele sângeroase care aveau să șocheze opinia publică internațională. În fundal se desfășoară intrigi, se devoalează caractere și se reliefează o societate decadentă, istovită de conflicte mocnite, de lupte pentru control absolut politic și economic, care pendulează între New York și Odessa, între o nobilime pe cale de extincție și o nouă pătură socială, interlopă, ambițioasă și fără scrupule.

Alexandru Bordian scrie cu siguranța și precizia unui prozator încercat. Jonglează seducător cu registrele, vocile personajelor și firele narative. Experimental, fără prejudecăți stilistice, Bordian pare că a învățat arta prozei direct de la Cehov și Harms. O carte care îmbină cruzimea cu erotismul, informația istorică și ficțiunea de cea mai înaltă calitate într-o poveste fascinantă.

 Cosmin Perța


Autor: Alexandru Bordian
ISBN: 9789734727315
Editura: Paralela 45
Anul publicării: 2018
Pagini: 208
Categoria: Proza diversa