Basme ale intelepciunii, Vol. 8-9

0
(0)

Basme ale intelepciunii, Vol. 8-9

Basme ale intelepciunii, Vol. 8-9 
La hotarul dintre basm, poveste nuvelistică, legendă şi snoavă, există un amplu grup de naraţiuni, încă neluat în considerare ca entitate de sine stătătoare, pe care o reprezintă basmele, poveştile şi povestirile înţelepciunii, cu o vie circulaţie de la un capăt la altul al spaţiului etnic naţional.
Ele formează substanţa volumelor VIII şi IX ale seriei de faţă, fiind pentru prima dată înmănunchiate în ipostaza firească de categorie aparte a prozei populare româneşti.
Născute din dorinţa de a stimula gândirea, de a şlefui iteligenţa şi de a forma generaţiile viitoare din punct de vedere spiritual, basmele, poveştile şi povestirile înţelepciunii s-au închegat de-a lungul timpului într-un corp complex de naraţiuni uşor recognoscibil, amplificat şi diversificat mereu.
Din valorosul lor partimoniu – aflat într-un continuu contact cu temele, motivele şi subiectele tezaurului folkloric universal – reunim ( în vol. VIII-IX, ale seriei de faţă) textile culese de noi în ultimele trei decenii, spre a sugera frumuseţea şi interesul acestei categorii mai puţin prezentă în volume tipărite. (Ionel Oprisan)


Autor: Ionel Oprisan
ISBN: 9789731200378
Editura: SAECULUM VIZUAL
Anul publicării: 2008
Pagini: 672
Categoria: Beletristica

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.