ABC-Darul crestin-democratiei – Adrian Papahagi

0
(0)

ABC-Darul crestin-democratiei - Adrian Papahagi

  • Deşi nu pretinde să-şi alfabetizeze cititorii, acest mic volum împărtăşeşte ambiţia oricărui abecedar de a îmbina imaginea frumos colorată cu un text scurt şi accesibil. Democraţia creştină pe litere — iată ce mi-am propus. Nu aspră doctrină, nu text arid, ci câteva idei, expuse cât se poate de simplu. În oglinda dintre text şi imagine, un dialog când ludic, când serios.
    Prezentul ABC-Dar al Creştin-Democraţiei, acompaniat de ilustraţiile deştept-provocatoare ale maestrului Devis Grebu, le oferă amatorilor toate noţiunile de bază ale orizontului politico-intelectual din care s-au profilat mişcările populare europene. Este o iniţiere succintă, dar şi o „cutie cu scule“ prin intermediul căreia toţi aceia interesaţi vor putea pătrunde, dacă simt chemarea, în intimitatea curentului ideatic din care s-a hrănit cel mai direct realitatea prezentă a Uniunii Europene. Nu mă îndoiesc de succesul acestui opuscul bine conceput, nici de utilitatea lui formativă, de îndată ce şi va găsi cititorii şi, mai departe, adepţii.
    Teodor Baconschi
    Preşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate

    ADRIAN PAPAHAGI (n. 1976) este vicepreşedintele Fundaţiei Creştin-Democrate şi unul dintre fondatorii Alianţei România Dreaptă. Medievist, doctor în Filologie (Sorbona), lector la Facultatea de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj şi director al Centrului CODEX al acestei Facultăţi. Între 1999 şi 2005, a predat la mai multe universităţi din Franţa (Institut Catholique, Université Paris IV – Sorbonne, Université Paris VII).


Autor: Adrian Papahagi
ISBN: 9786065881686
Editura: Curtea Veche
Anul publicării: 2016
Pagini: 112Format: 13 x 20 cm
Categoria: Stiinte

Cât de utilă a fost această carte?

Faceți clic pe o stea pentru a o evalua!

Rata medie 0 / 5. Număr de voturi: 0

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează această carte.